George Friedman

George Friedman despre terorism

Notițe de lectură  despre terorismul global și manifestările acestuia în contextul politicilor americane descrise de George Friedman  în “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011) :  Capitolul 5. Capcana terorii

Terorismul este un act de violenţă al cărui scop principal este să genereze frică şi, prin aceasta, să aibă o influenţă politică. Bombardarea Londrei de către germani în al
Doilea Război Mondial a fost un atac terorist, al cărui ţel nu a fost să slăbească abilităţile militare ale britanicilor, ci să creeze un climat psihologic şi politic care să poată separa opinia publică de guvern şi să oblige guvernul să negocieze. Terorismul palestinian din anii 1970 şi 1980, începând cu asasinate şi terminând cu deturnarea avioanelor, a avut rolul de a atrage atenţia asupra cauzei lor şi de a hiperboliza puterea palestiniană. […] operaţiunile al-Qaeda aveau şi ele un scop politic. Problema este simplă: câte eforturi ar trebui depuse pentru oprirea şi prevenirea terorismului şi a consecinţelor sale, comparativ cu asumarea altor sarcini strategice?

Terorismul apare în mod normal ca substitut al unei acţiuni mai eficiente. Dacă germanii ar fi fost în stare să distrugă marina britanică sau dacă palestinienii ar fi fost capabili să nimicească armata israeliană, ar fi făcut-o. Ar fi fost o cale mai dreaptă şi mai eficientă către atingerea scopurilor lor. Terorismul derivă din slăbiciune, concentrându-se asupra psihicului, pentru ca teroristul să pară mai puternic decât este. Scopul teroristului este de a fi considerat o ameninţare importantă când, de fapt, nu este aşa. După cum o arată şi numele, teroristul creează o stare de spirit. Scopul său suprem este de a fi tratat ca un pericol uriaş, incomparabil. Acest fapt pune bazele unui proces politic pe care teroristul doreşte să-l iniţieze. Unii nu vor decât să fie luaţi în serios. Al-Qaeda a vrut să convingă lumea islamică de faptul că puterea sa este cea mai mare grijă a Americii. Al-Qaeda şi-a atins, de fapt, acest scop.

Advertisements

Formarea pietei libere & criza financiară

Notițe de lectură  despre formarea pieței libere.
George Friedman  – “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011) : Capitolul 3. Criza financiară și renașterea statului

Piaţa liberă modernă este o invenţie a statului, iar regulile sale nu sunt impuse natural, ci sunt rezultatul aranjamentelor politice. Motivul pentru care am ajuns la această concluzie este că fundamentul practic al economiei moderne este corporaţia, iar corporaţia este o născocire care a devenit posibilă datorită statului modern. Corporaţia este o invenţie extraordinară. Creează o entitate despre care legea spune că este răspunzătoare pentru datoriile unei afaceri. Persoanele care deţin afacerea, fie că sunt proprietari unici, fie că vorbim despre un număr mare de parteneri, nu sunt personal răspunzătoare de acele cheltuieli. Ele nu se expun pierderii unei sume mai mari decât investiţia iniţială. În acest fel, legea şi statul mută riscul de la îndatoraţi la creditori. Dacă afacerea eşuează, creditorii trag ponoasele. Nu exista aşa ceva înainte de naşterea „companiilor coloniale“ în secolul al XVII-lea. Înainte de acea vreme, dacă deţineai o afacere, erai răspunzător pentru fiecare parte a ei. Fără această inovaţie, nu ar fi existat piaţa de acţiuni aşa cum o cunoaştem noi astăzi şi nimeni nu ar fi investit în firme start-up şi în micii întreprinzători.

Pretutindeni în lume, criza din 2008 a redefinit graniţele dintre corporaţie şi stat, reducând autonomia pieţei şi puterea elitei financiare, ceea ce a avut un impact minimal asupra Chinei şi Rusiei, unde sistemul era deja puternic orientat spre stat. A avut un oarecare efect în Europa, unde puterea statală a fost întotdeauna mai puternică decât în SUA. A avut un efect substanţial în Statele Unite, unde piaţa şi elita financiară dominaseră încă din timpul lui Reagan. A aprins în acelaşi timp şi o dispută politică între stânga şi dreapta asupra justificării acestei modificări. În Statele Unite, în special, limitele sunt în continuă schimbare, iar disputa se poartă tot timpul în termeni morali. În ciuda fluctuaţiilor, întărirea statului va fi una dintre caracteristicile definitorii ale următorului deceniu, la nivel global.

Cel mai semnificativ efect al crizei din 2008 se va face simţit la nivel geopolitic şi politic, nu economic. Criza financiară din 2008 a demonstrat importanţa independenţei naţionale. O ţară care nu îşi controla propriul sistem financiar sau propria monedă era foarte vulnerabilă în faţa acţiunilor altor ţări. Această conştientizare a făcut ca anumite structuri precum Uniunea Europeană să nu mai fie la fel de bine privite ca înainte. În următorul deceniu, principalul curent nu va mai fi unul de limitare a suveranităţii economice, ci de creştere a naţionalismului economic.