Notițe de lectură despre strategia politică a SUA in Europa, descrise de George Friedman în “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011): Capitolul 8-9.
Majoritatea acestor ţări[din Europa de Est] nu au fost independente până când Primul Război Mondial nu a dus la prăbuşirea imperiilor austro-ungar, rus, otoman şi german. În general, au fost împărţite, subjugate şi exploatate. În cazul Ungariei, spre exemplu, presiunea nu a fost prea mare. În alte cazuri, a fost de-a dreptul brutală. Dar toate aceste naţiuni ţin minte ocupaţia nazistă, şi apoi pe cea sovietică, iar acele ocupaţii au fost monstruoase. Este adevărat că regimul german şi cel rus de astăzi sunt diferite, dar epoca ocupaţiei este încă proaspătă în amintirea est-europenilor, iar urmările faptului de a se fi aflat în sfera de influenţă germano-rusă le-au marcat caracterul naţional. Acea amintire va continua să le modeleze comportamentul în deceniul următor.
Europa contemporană este în căutarea unei ieşiri din infern. Prima jumătate a secolului XX a fost un măcel, începând cu Verdun şi terminând cu Auschwitz. În a doua jumătate, europenii au trăit sub ameninţarea unui posibil război nuclear ruso-american, purtat pe pământ european. Epuizată de vărsarea de sânge şi de neliniştea continuă, Europa a început să-şi imagineze o lume în care toate conflictele erau de natură economică şi gestionate de birocraţii de la Bruxelles. […] În cei douăzeci de ani de după prăbuşirea Uniunii Sovietice, părea că îşi găsiseră utopia, dar acum, viitorul este mult mai puţin sigur. Privind înainte spre următorii zece ani, nu văd o întoarcere a tranşeelor şi a lagărelor de concentrare, dar întrevăd o creştere a tensiunilor geopolitice la nivel continental şi, alături de ele, rădăcinile unor conflicte mai serioase.
Economic journal 