George Friedman despre Europa

Notițe de lectură despre strategia politică a SUA in Europa, descrise de George Friedman în “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011): Capitolul 8-9.

Majoritatea acestor ţări[din Europa de Est] nu au fost independente până când Primul Război Mondial nu a dus la prăbuşirea imperiilor austro-ungar, rus, otoman şi german. În general, au fost împărţite, subjugate şi exploatate. În cazul Ungariei, spre exemplu, presiunea nu a fost prea mare. În alte cazuri, a fost de-a dreptul brutală. Dar toate aceste naţiuni ţin minte ocupaţia nazistă, şi apoi pe cea sovietică, iar acele ocupaţii au fost monstruoase. Este adevărat că regimul german şi cel rus de astăzi sunt diferite, dar epoca ocupaţiei este încă proaspătă în amintirea est-europenilor, iar urmările faptului de a se fi aflat în sfera de influenţă germano-rusă le-au marcat caracterul naţional. Acea amintire va continua să le modeleze comportamentul în deceniul următor.

Europa contemporană este în căutarea unei ieşiri din infern. Prima jumătate a secolului XX a fost un măcel, începând cu Verdun şi terminând cu Auschwitz. În a doua jumătate, europenii au trăit sub ameninţarea unui posibil război nuclear ruso-american, purtat pe pământ european. Epuizată de vărsarea de sânge şi de neliniştea continuă, Europa a început să-şi imagineze o lume în care toate conflictele erau de natură economică şi gestionate de birocraţii de la Bruxelles. […] În cei douăzeci de ani de după prăbuşirea Uniunii Sovietice, părea că îşi găsiseră utopia, dar acum, viitorul este mult mai puţin sigur. Privind înainte spre următorii zece ani, nu văd o întoarcere a tranşeelor şi a lagărelor de concentrare, dar întrevăd o creştere a tensiunilor geopolitice la nivel continental şi, alături de ele, rădăcinile unor conflicte mai serioase.

Două probleme intră în alcătuirea dilemei europene din deceniul următor. Prima este definirea relaţiei dintre Europa şi Rusia, care începe să renască. A doua este determinarea rolului pe care îl va juca Germania, cea mai dinamică ţară europeană. Paradoxul Rusiei – economie slabă şi forţă militară importantă – va rămâne actual, la fel şi dinamismul Germaniei. Restul statelor europene vor trebuie să-şi definească relaţiile cu aceste două puteri, ca premisă pentru stabilirea clară a relaţiilor dintre ele.

Europa a fost întotdeauna un teren însângerat. După 1492, când noile descoperiri
geografice au alimentat competiţia pentru imperii îndepărtate, continentul a găzduit o luptă pentru dominaţia globală în care au fost implicate Spania, Portugalia, Franţa, Olanda şi Marea Britanie, ţări care aveau ieşire ori la Oceanul Atlantic, ori la Marea Nordului. Austro-Ungaria şi Rusia au fost lăsate în afara cursei pentru imperiile coloniale, câtă vreme Germania şi Italia au rămas sub forma unor mase de principate feudale, fragmentate şi lipsite de putere.

Ambele războaie mondiale au fost declanşate după un singur scenariu: Germania,
nesigură din cauza poziţiei sale geografice, a lovit Franţa printr-un atac-fulger. Scopul era, în ambele cazuri, înfrângerea rapidă a Franţei, pentru a putea rezolva apoi problema Rusiei.
– În 1914, germanii nu au reuşit să învingă Franţa rapid, forţând trupele
să înainteze, iar conflictul a degenerat într-un război prelungit. Germanii s-au trezit în luptă cu Franţa, Marea Britanie şi Rusia simultan, atât pe frontul de est, cât şi pe cel de vest. În acelaşi moment în care părea că revoluţia bolşevică avea să salveze Germania, scoţând Rusia din război, SUA au trimis trupe în Europa pentru a stăvili ambiţiile germane, jucându-şi cu succes primul rol major pe scena mondială.
– În 1940, Germania a reuşit să elimine Franţa, descoperind apoi că tot nu putea
câştiga în faţa Uniunii Sovietice. Unul dintre motive a fost a doua intervenţie decisivă a Americii. Statele Unite au oferit sprijin sovieticilor, ţinându-i în război până ce invazia anglo-americană a Franţei, trei ani mai târziu, a ajutat la distrugerea Germaniei pentru a doua oară într-un sfert de secol.

În 1992, prin Tratatul de la Maastricht, a luat naştere Uniunea Europeană, al cărei concept era, de fapt, un vechi vis european. Precursorii acestui proiect se regăsesc în anii 1950 şi la Comunitatea Europeană a Oţelului şi Cărbunelui, o organizaţie cu obiective clare, ai cărei lideri vorbeau despre ea ca prim pas către o federaţie europeană.

UE a fost concepută cu două scopuri. Primul era integrarea Europei Occidentale
într-o federaţie cu un rol limitat, rezolvând problema Germaniei şi legând-o de Franţa,astfel limitându-se ameninţarea războiului. Al doilea a fost crearea unui vehicul pentru reintegrarea Europei de Est în comunitatea europeană. UE s-a transformat dintr-o instituţie a Războiului Rece, care servea Europei Occidentale în contextul tensiunilor între est şi vest, într-o instituţie de după Războiul Rece, concepută pentru a lega cele două părţi ale Europei. În plus, era privită ca un pas spre revenirea Europei la poziţia sa anterioară de putere mondială – dacă nu prin intermediul naţiunilor individuale, atunci ca o grupare având o putere egală cu cea a Statelor Unite. Şi, din cauza acestei
ambiţii, Uniunea Europeană a început să aibă probleme.

În Uniunea Europeană,[…] modelul confederat este încă la loc de cinste, iar
suveranitatea se află în mâinile fiecărui stat-naţiune. Aşadar, chiar la nivelul acestei premise primare, Uniunea Europeană îşi limitează strict autoritatea şi dreptul de a cere sacrificii în numele binelui comun. Uniunea este încă şi mai neobişnuită, prin faptul că nu toate statele europene fac parte din ea. Unii dintre membrii săi au o monedă comună; alţii, nu. Nu există o politică unică de apărare, cu atât mai puţin o armată europeană. Pe lângă acestea, fiecare dintre naţiunile membre are propria istorie, o identitate unică şi o relaţie individuală cu ideea de sacrificiu. Autoritatea militară de a acţiona pe plan
internaţional, o parte indispensabilă a puterii globale, este de asemenea în mâinile statelor individuale. Uniunea Europeană rămâne bazată pe o relaţie electivă, creată pentru confortul membrilor săi, iar dacă începe să devină neconvenabilă, naţiunile o pot oricând părăsi. Nu există nici o piedică pentru cei care vor să se retragă.

Statutul fundamental al UE este cel de uniune economică, iar economia, spre
deosebire de apărare, este o cale de dezvoltare a prosperităţii. […]
Acest final al crizei din 2008 a scos în evidenţă cât de departe era Europa de ideea de unitate. […]
De la fondarea sa în 1993, şi până în 2008, UE s-a bucurat de o perioadă de
prosperitate fără precedent şi, pentru o vreme, acea prosperitate a pus într-un con de umbră toate problemele care nu fuseseră pe deplin rezolvate. Valoarea unei entităţi politice constă în capacitatea de a gestiona adversitatea, iar odată cu criza din 2008,toate problemele nerezolvate au ieşit la suprafaţă şi, împreună cu ele, naţionalismul pe care federaţia intenţionase să-l îngroape. În anumite momente, acest naţionalism a căpătat o putere politică notabilă. Majoritatea germanilor s-au opus ajutorului acordat Greciei. O mare parte a Greciei ar fi preferat falimentul în locul respectării termenilor UE, pe care îi vedeau ca impuşi de Germania. Spiritele s-au calmat după ce criza financiară a început să dea înapoi, dar în 2010 am putut să întrezărim forţele care ard
mocnit dincolo de calmul european.

– Dacă Franţa şi Germania îşi continuă cooperarea, ele rămân centrul gravitaţional european. Dacă Germania şi Franţa intră într-un conflict, coliziunea va sfâşia întreaga Europă, lăsând naţiunile libere să se despartă şi să se alinieze într-o
nouă configuraţie.
– Strategia britanică a constat întotdeauna în blocarea unificării europene, având ca scop siguranţa naţională, pentru că ideea unei Europe dominate pe plan militar de Franţa şi Germania ar fi intolerabilă.

Germania îşi poate permite să se distanţeze de America, parţial pentru că vechea sa problemă de a fi flancată din ambele părţi a dispărut şi are acum o relaţie apropiată cu Franţa. Germania nu se mai învecinează acum cu Rusia, având Polonia ca zonă-tampon. Germania are nevoie de gaze naturale, pe care ruşii le deţin din abundenţă, iar ruşii au nevoie de tehnologie şi expertiză, de care Germania dispune din plin. În plus, scăderea semnificativă a populaţiei va afecta în curând industria germană, sub forma unui deficit de mână de lucru, care, împreună cu îmbătrânirea populaţiei, vor crea formula unui dezastru economic. Chiar şi în condiţiile propriului declin, Rusia va dispune de mână de lucru în plus, pe care Germania o poate utiliza, atât aducând în ţară muncitori ruşi, cât şi mutând unele fabrici în Rusia. Singura cale de a contracara scăderea populaţiei este încurajarea imigrării, dar în Europa există un dezacord profund
între imigrare şi identitate naţională.

Tensiunea dintre centru şi periferie este bine cunoscută. Centrul este reprezentat de Germania, Franţa, Olanda şi Belgia, nucleul dezvoltării industriale europene. Periferia este compusă din Irlanda, Spania, Portugalia,
Italia, Grecia şi Europa de Est. Aflate încă în stadiile primare ale dezvoltării
economice, aceste ţări mici au nevoie de politici monetare mai flexibile decât vecinii lor mai avansaţi şi vor suferi oscilaţii economice mai ample, fiind aşadar mai vulnerabile.

Această relaţie va trebui să se concentreze asupra Poloniei, dar să se extindă şi asupra altor ţări din Intermarium, în special Ungaria şi România. Ambele sunt cruciale pentru susţinerea lanţului carpatic şi ambele pot răspunde eficient la tipurile de stimulente pe care SUA le pun la dispoziţia lor. Ţările baltice reprezintă un caz aparte. Acestea nu pot fi apărate, dar, dacă războiul poate fi evitat, ţările baltice sunt într-o poziţie perfectă pentru a încurca Rusia.
Scopul tuturor acestor manevre este, înainte de toate, evitarea unui război şi, apoi, limitarea relaţiei dintre Rusia şi Germania, care ar putea, în următoarele decenii, să dea naştere unei puteri care ar contesta hegemonia americană.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s