Reading

Books: Something Will Turn Up

Books: Something Will Turn Up, by David Smith

The Sunday Times economics editor David Smith presents a readable, informative history of the British economy since World War II.

methode2fsundaytimes2fprodmigration2fweb2fbin2f7bbbb4c3-4ce3-4029-981b-49e577eb73fd

Great Britain was the first leading manufacturing country. Even as late as 1950, it produced 25% of the world’s manufacturing exports. It generated a trade surplus in manufactured goods that amounted to as much as 10% of its gross domestic product (GDP).

Until the 1970s, the United Kingdom’s West Midlands manufacturing region maintained wage levels just slightly lower than those of the prosperous and diversified southeast region around London. That stands in marked contrast to today’s large income disparity between the regions. When the trade surplus in manufactured goods disappeared in 1982, never to return, it took many well-paid blue-collar Midlands jobs with it.

As the British Empire became the Commonwealth, its countries maintained strong trade links with the United Kingdom, underpinned by continuing preferential trade agreements. In the 1950s, the UK traded 40% of its exports and 35% of its imports with Commonwealth nations. Given the damage World War II had inflicted on mainland Europe’s economy, the captive markets of the Commonwealth gave the UK a postwar advantage. But that contributed to complacency and a lack of investment in British manufacturing; Britain took the Commonwealth markets for granted.

While Europe – and especially Germany – recovered its manufacturing capability in the postwar period, Britain’s manufacturing continued to decline. It suffered from low investment, a “failure to modernize,” inflation and poor industrial relations. High interest rates decimated the sector during the “strong pound recession” of the early 1980s. Four million manufacturing jobs disappeared between 1973 and 1983.

The volume of manufactured goods peaked in 1973 and didn’t regain those heights, in real terms, until 2010. Specialized manufacturing still matters to the United Kingdom. Japanese-owned automobile plants have returned the UK to its status as a net car producer, but other sectors of the economy have since become more important than manufacturing.

George Friedman despre Europa

Notițe de lectură despre strategia politică a SUA in Europa, descrise de George Friedman în “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011): Capitolul 8-9.

Majoritatea acestor ţări[din Europa de Est] nu au fost independente până când Primul Război Mondial nu a dus la prăbuşirea imperiilor austro-ungar, rus, otoman şi german. În general, au fost împărţite, subjugate şi exploatate. În cazul Ungariei, spre exemplu, presiunea nu a fost prea mare. În alte cazuri, a fost de-a dreptul brutală. Dar toate aceste naţiuni ţin minte ocupaţia nazistă, şi apoi pe cea sovietică, iar acele ocupaţii au fost monstruoase. Este adevărat că regimul german şi cel rus de astăzi sunt diferite, dar epoca ocupaţiei este încă proaspătă în amintirea est-europenilor, iar urmările faptului de a se fi aflat în sfera de influenţă germano-rusă le-au marcat caracterul naţional. Acea amintire va continua să le modeleze comportamentul în deceniul următor.

Europa contemporană este în căutarea unei ieşiri din infern. Prima jumătate a secolului XX a fost un măcel, începând cu Verdun şi terminând cu Auschwitz. În a doua jumătate, europenii au trăit sub ameninţarea unui posibil război nuclear ruso-american, purtat pe pământ european. Epuizată de vărsarea de sânge şi de neliniştea continuă, Europa a început să-şi imagineze o lume în care toate conflictele erau de natură economică şi gestionate de birocraţii de la Bruxelles. […] În cei douăzeci de ani de după prăbuşirea Uniunii Sovietice, părea că îşi găsiseră utopia, dar acum, viitorul este mult mai puţin sigur. Privind înainte spre următorii zece ani, nu văd o întoarcere a tranşeelor şi a lagărelor de concentrare, dar întrevăd o creştere a tensiunilor geopolitice la nivel continental şi, alături de ele, rădăcinile unor conflicte mai serioase.

(more…)

GEORGE FRIEDMAN DESPRE ISRAEL

Notițe de lectură despre strategia politică a SUA aferentă Israelului, descrise de George Friedman în “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011): Capitolul 6.

Statele Unite au recunoscut independenţa Israelului în 1948, dar cele două ţări nu au fost aliate în nici un sens al cuvântului. În timp ce SUA au recunoscut întotdeauna dreptul Israelului de a exista, acest lucru nu a constituit niciodată subiect cu adevărat important în politica Statelor Unite. În 1948, atunci când Israelul a devenit realitate, interesul american principal era limitarea influenţei Uniunii Sovietice, iar atenţia Americii se concentra în primul rând asupra Turciei şi a Greciei.

Problema strategică a Israelului consta în faptul că necesităţile sale de securitate naţională depăşeau întotdeauna propria bază industrială şi militară. Cu alte cuvinte, având în vedere ameninţările din partea Egiptului şi Siriei, şi posibil şi a Iordaniei, ca să nu mai vorbim despre Uniunea Sovietică, nu putea produce armele de care avea nevoie pentru a se apăra. Pentru a asigura o sursă stabilă de armament, avea nevoie de un protector străin important.

(more…)

GEORGE FRIEDMAN DESPRE GEOGRAFIA POLITICĂ ÎN ORIENTUL MIJLOCIU

Notițe de lectură despre strategia politică în regiunea Orientului Mijlociu descrise de George Friedman în “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011): Capitolul 6.

În 1453, turcii cuceriseră Constantinopolul şi până în secolul al XVI-lea o mare parte din teritoriul care fusese odată cucerit de Alexandru cel Mare. Cea mai mare parte din Africa de Nord, Grecia şi Peninsula Balcanică, precum şi zona care se întinde de-a lungul ţărmului nordic al Mării Mediterane, s-a aflat sub control otoman din vremea lui Columb şi până în secolul XX.

Toate acestea s-au sfârşit în momentul în care otomanii, care se aliaseră cu Germania, au fost învinşi în Primul Război Mondial. Prada a ajuns în mâna învingătorilor, aceasta incluzând provincia otomană numită Siria.[…] Împărţirile ulterioare au dat naştere nu numai Siriei moderne, ci şi Libanului, Iordaniei şi Israelului.

Francezii doreau să reprezinte o influenţă în regiune încă din epoca lui Napoleon. Făcuseră, de asemenea, o promisiune să apere creştinii arabi din zonă împotriva majorităţii musulmane a populaţiei. […] în anii 1920, când francezii au ajuns în sfârşit să deţină controlul, au transformat regiunea predominant maronită (creştină) a Siriei într-o ţară separată, denumind-o după elementul topografic dominant, munţii Liban. Ca stat, Libanul nu avea nici o realitate anterioară. Singura trăsătură care unea populaţia era o anumită afinitate faţă de Franţa.

Zona britanică din sud a fost împărţită în mod similar prin nişte linii arbitrare[în funcție de interesele și promisiunile britanicilor]… După ce britanicii s-au retras în 1948, Transiordania a devenit Iordania de astăzi, o ţară care, precum Libanul şi Arabia Saudită, nu a existat înainte

Nici una dintre aceste frânturi nu era o naţiune, în sensul deţinerii unei istorii sau identităţi comune, cu excepţia Siriei, care îşi revendica o descendenţă ajungând până în remurile biblice. Libanul, Iordania şi Palestina erau invenţii franceze şi britanice, menite să le aducă avantaje politice. Istoria naţională nu ajungea decât până la domnul Sykes şi domnul Picot şi la câteva înşelătorii britanice în Arabia.

(more…)

George Friedman despre terorism

Notițe de lectură  despre terorismul global și manifestările acestuia în contextul politicilor americane descrise de George Friedman  în “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011) :  Capitolul 5. Capcana terorii

Terorismul este un act de violenţă al cărui scop principal este să genereze frică şi, prin aceasta, să aibă o influenţă politică. Bombardarea Londrei de către germani în al
Doilea Război Mondial a fost un atac terorist, al cărui ţel nu a fost să slăbească abilităţile militare ale britanicilor, ci să creeze un climat psihologic şi politic care să poată separa opinia publică de guvern şi să oblige guvernul să negocieze. Terorismul palestinian din anii 1970 şi 1980, începând cu asasinate şi terminând cu deturnarea avioanelor, a avut rolul de a atrage atenţia asupra cauzei lor şi de a hiperboliza puterea palestiniană. […] operaţiunile al-Qaeda aveau şi ele un scop politic. Problema este simplă: câte eforturi ar trebui depuse pentru oprirea şi prevenirea terorismului şi a consecinţelor sale, comparativ cu asumarea altor sarcini strategice?

Terorismul apare în mod normal ca substitut al unei acţiuni mai eficiente. Dacă germanii ar fi fost în stare să distrugă marina britanică sau dacă palestinienii ar fi fost capabili să nimicească armata israeliană, ar fi făcut-o. Ar fi fost o cale mai dreaptă şi mai eficientă către atingerea scopurilor lor. Terorismul derivă din slăbiciune, concentrându-se asupra psihicului, pentru ca teroristul să pară mai puternic decât este. Scopul teroristului este de a fi considerat o ameninţare importantă când, de fapt, nu este aşa. După cum o arată şi numele, teroristul creează o stare de spirit. Scopul său suprem este de a fi tratat ca un pericol uriaş, incomparabil. Acest fapt pune bazele unui proces politic pe care teroristul doreşte să-l iniţieze. Unii nu vor decât să fie luaţi în serios. Al-Qaeda a vrut să convingă lumea islamică de faptul că puterea sa este cea mai mare grijă a Americii. Al-Qaeda şi-a atins, de fapt, acest scop.

Formarea pietei libere & criza financiară

Notițe de lectură  despre formarea pieței libere.
George Friedman  – “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011) : Capitolul 3. Criza financiară și renașterea statului

Piaţa liberă modernă este o invenţie a statului, iar regulile sale nu sunt impuse natural, ci sunt rezultatul aranjamentelor politice. Motivul pentru care am ajuns la această concluzie este că fundamentul practic al economiei moderne este corporaţia, iar corporaţia este o născocire care a devenit posibilă datorită statului modern. Corporaţia este o invenţie extraordinară. Creează o entitate despre care legea spune că este răspunzătoare pentru datoriile unei afaceri. Persoanele care deţin afacerea, fie că sunt proprietari unici, fie că vorbim despre un număr mare de parteneri, nu sunt personal răspunzătoare de acele cheltuieli. Ele nu se expun pierderii unei sume mai mari decât investiţia iniţială. În acest fel, legea şi statul mută riscul de la îndatoraţi la creditori. Dacă afacerea eşuează, creditorii trag ponoasele. Nu exista aşa ceva înainte de naşterea „companiilor coloniale“ în secolul al XVII-lea. Înainte de acea vreme, dacă deţineai o afacere, erai răspunzător pentru fiecare parte a ei. Fără această inovaţie, nu ar fi existat piaţa de acţiuni aşa cum o cunoaştem noi astăzi şi nimeni nu ar fi investit în firme start-up şi în micii întreprinzători.

Pretutindeni în lume, criza din 2008 a redefinit graniţele dintre corporaţie şi stat, reducând autonomia pieţei şi puterea elitei financiare, ceea ce a avut un impact minimal asupra Chinei şi Rusiei, unde sistemul era deja puternic orientat spre stat. A avut un oarecare efect în Europa, unde puterea statală a fost întotdeauna mai puternică decât în SUA. A avut un efect substanţial în Statele Unite, unde piaţa şi elita financiară dominaseră încă din timpul lui Reagan. A aprins în acelaşi timp şi o dispută politică între stânga şi dreapta asupra justificării acestei modificări. În Statele Unite, în special, limitele sunt în continuă schimbare, iar disputa se poartă tot timpul în termeni morali. În ciuda fluctuaţiilor, întărirea statului va fi una dintre caracteristicile definitorii ale următorului deceniu, la nivel global.

Cel mai semnificativ efect al crizei din 2008 se va face simţit la nivel geopolitic şi politic, nu economic. Criza financiară din 2008 a demonstrat importanţa independenţei naţionale. O ţară care nu îşi controla propriul sistem financiar sau propria monedă era foarte vulnerabilă în faţa acţiunilor altor ţări. Această conştientizare a făcut ca anumite structuri precum Uniunea Europeană să nu mai fie la fel de bine privite ca înainte. În următorul deceniu, principalul curent nu va mai fi unul de limitare a suveranităţii economice, ci de creştere a naţionalismului economic.

Why states fail and how to rebuild them ?!

Reading of the day -> The Economist: Why states fail and how to rebuild them
What we can learn from countries that failed to build themselves?!

failed-state-001_

– Few things matter more than fixing failed states. Broadly defined, state failure provides “a general explanation for why poor countries are poor”. Life in a failed or failing state is short and harsh.

– Lawless regions, such as the badlands of Pakistan and Yemen, act as havens for terrorists.[…] In the most extreme form of state failure, in places like Somalia, the central government does not even control the capital city. In milder forms, as in Nigeria, the state is far from collapse but highly dysfunctional and unable to control all of its territory. Or, as in North Korea today or China under Mao Zedong, it controls all of its territory but governs in a way that makes everyone but a tiny elite much worse off.

– The key to understanding state failure is “institutions, institutions, institutions”.

– States are not wretched and unstable because of geography—if so, how to explain the success of landlocked Botswana? Nor is culture the main culprit: if so, South Koreans would not be more than 20 times richer than North Koreans. Some societies have “inclusive institutions that foster economic growth”; others have “extractive institutions that hamper it”.

The world’s newest country, South Sudan has received billions of dollars of aid and the advice of swarms of consultants since seceding from Sudan in 2011, but has failed to build any institutions worthy of the name. South Sudan failed to build institutions that transcended tribal loyalties or curbed the power of warlords. There are plenty of government buildings, including state ministries of education, culture and health. But none of them does much. Nowhere in South Sudan does the state do what it is supposed to.

The fighting becomes tribal because warlords recruit by stirring up ethnic tension so that their kinsmen will rally to them. This creates a vicious circle. Lacking protection from other institutions, people seek it from their own tribe. Rather than demand evenhanded government, they back tribal leaders, knowing that they will steal and hoping they will share the spoils with their kin.

– “The politics of the vast majority of societies throughout history has led, and still leads today, to extractive institutions.” These tend to last because they give rulers the resources to pay armies, bribe judges and rig elections to stay in power. These rulers adopt bad policies not because they are ignorant of good ones but on purpose. Letting your relatives embezzle is bad for the nation but great for your family finances.

– But failed states are not doomed to stay that way. Even states that have collapsed completely can be rebuilt. Liberia and Sierra Leone were stalked by drug-addled child soldiers a decade and a half ago; now both are reasonably calm. The key is nearly always better leadership: think of how China changed after Mao died. Many bad rulers continue deliberately to adopt bad policies, but they can be—and often are—replaced with better ones.

Afghanistan case. Afghanistan’s president since 2014, Mr Ghani is a former academic and author of a book called “Fixing Failed States”. His TED talk on fixing broken states has been viewed 750,000 times. Now he is trying to put his own theories into practice.

Economic Rules: The Rights and Wrongs of the Dismal Science

Reading notesEconomic Rules, The Rights and Wrongs of the Dismal Science by Dani Rodrik
Quotes that could give us some ideas and opinions about the economic models used by economists and why not, to motivate you to get more insights in this regard by reading a good book.

Real-world markets are imperfect, unlike those envisioned in economic models. Economic models assume the participation of rational actors, but people do not behave in a rational manner.

er

Economics is a science because it employs the use of models. Economic models identify probabilities, regularities and tendencies.

“Economics is a social science, and society does not have fundamental laws – at least, not in quite the same way that nature does.”

(more…)

Teza socialistului Igor Dodon despre capitalism!

       Odată cu apariția în atenția publicului larg suspiciuni legate de plagiere a tezei de doctor a economistului Igor Dodon, care după cariera sa economică fulminantă (de la diferite poziții în cadrul Bursei de Valori a Moldovei, ajungând în poziția de Ministru al Economiei) a luat-o pe drumul politicii cu viziuni socialiste, cu care de altfel, ajunge președintele ales al Republicii Moldova, să tragem o privire asupra lucrării sale de doctor în economie.
După cum ne arată titlul lucrării dlui Igor Dodon, leaderul socialiștilor și-a luat titlu de doctor pe o temă destul de capitalistă pe care o promova pentru implementare la nivel național – “Managementul tranzacțiilor cu titluri financiare derivate și implementarea acestora în Republica Moldova“, 2002, după cum a menționat și însuși autorul – “o temă foarte serioasă”. Materialul complet îl găsiți aici.
Câteva notițe asupra lucrării: (more…)