Romania

Evolutia populatiei Republicii Moldova si a României

Găsiţi mai jos câteva grafice privind evoluţia populaţiei Republicii Moldova şi a României începând cu anii ’40 ai secolului trecut.

Evoluția populației Republicii Moldova (1940-2016)
După câte se vede trendul actual al populației este negativ. Începând cu 1940 și în timpul Uniunii Sovietice, populația Moldovei  a crescut de la 2,468 mln până la un maxim de 4,366 mln. în 1991, după care a urmat un trend negativ. Scăderea abruptă din 1997-1998 se datorează faptului că nu sunt incluși locuitorii regiunii transnistrene.

md_pop

Link pentru tableau view
Data source: http://www.statistica.md

Evoluția populației României în conformitate cu recensămintele organizate în perioada 1948-2011
Demografia în România a avut un trend pozitiv până la începutul anilor ’90 ajungând de la o populaţie de aproape 15,9 milioane în 1948 la cifra de aproape 22,8 milioane de persoane în 1992; după care trendul se modifică şi recensământul din anul 2011 arată o populaţie de 20,1 milioane. Trendul se menţine şi în continuare – pentru anul 2015 Institutul Naţional de Statistică din România raportează pentru 01.01.2015 cifra de 19,87 milioane.

dashboard-1

Link pentru tableau view
Data source: http://www.recensamantromania.ro

Cel mai iubit dintre moldoveni…

19.06.2016
Decretul Președintelui Republicii Moldova – Nicolae Timofti de acordarea cetățeniei moldovenești Dlui Traian Băsescu și soției sale a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

cetatenie_Basescu

Poate această mișcare a dnul Traian Băsescu impulsiona mai mulți cetățeni români să aplice pentru obținerea cetățeniei moldovenești?!

UPDATE 06.01.2017:  Bătălia cetățeniei continuă…..
Deținerea cetățeniei moldovenește de către Traian Băsescu nu a durat mult. Odată cu venirea la tronul de Președinte a Republicii Moldova a socialistului Igor Dodon, acesta a semnat decretul de retragerea a cetățeniei moldovenești dnului Traian Băsescu.
Să vedem ce turnură  vor avea lucrurile în continuare …

basescu

PS: Un mic detaliu totuși se poate observa – Monitorul Oficial din 06.01.2017 nu conține niciun dectret al dlui Igor Dodon cu privire la retragerea cetățeniei pentru soția dnului Traian Băsescu!?

Rezultatele alegerilor parlamentare din România

Harta României s-a înroșit dupa alegerile parlamentare care au avut loc pe 11 decembrie 2016: PSD a obținut cele mai multe voturi în 35 de județe.

Dupa numărarea a 98% din voturile exprimate la alegerile parlamentare 2016, situația arată zdrobitor pentru PNL, care nu reușește sa obțină cel mai mare numar de voturi decât în trei județe – Cluj, Alba și Sibiu, în timp ce PSD câștigă în 35 de județe.

UDMR și-a menținut supremația în Satu Mare, Mureș, Harghita și Covasna.

În diasporă, PNL și USR sunt pe primele locuri, la diferență infimă (Senat: USR – 26,91%; PNL – 26,54%; PMP – 24,57% și PSD – 10,56%, iar la Camera Deputaților: USR – 26,52%; PNL – 26,37%; PMP – 23,66% și PSD – 10,55%).

Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central (BEC), la numărătoarea parțială, căștigătorul detașat al acestor alegeri este PSD, obținând aproape de 46% atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, dupa centralizarea a 99,8% din cele 7,2 milioane de voturi exprimate.

PNL se situează la mai puțin de jumătate din scorul PSD, atingând 20% din voturi. USR a reușit să intre în Parlament, cu aproape 9%. De asemenea, UDMR și ALDE au trecut pragul electoral cu în jur de 6%, în timp ce PMP este la peste 5%, atat la Camera Deputaților, cât și la Senat.

(more…)

Valentin Ionescu: "Cred că e momentul să ne punem la punct"

Valentin Ionescu: “Cred că e momentul să ne punem la punct”

Sibex ar putea să fie bursă de derivate, de mărfuri şi de energie, în viziunea lui Valentin Ionescu, actualmente administrator SIF Moldova. Domnia sa candidează pentru un loc în noul Consiliu de Administraţie al bursei sibiene, care va fi ales în Adunarea Generală din 19/20 noiembrie.

http://www.bursa.ro/dupa-scandalul-sima-valentin-ionescu-cred-ca-e-momentul-sa-ne-punem-la-punct-189953&s=piata_de_capital&articol=189953.html

The Economist: My name is Paste. Copy Paste

The Economist: My name is Paste. Copy Paste

According to party loyalists, Prime Minister Victor Ponta is in select company. Interior minister Ioan Rus on Friday claimed (this and most other links in Romanian) that “ever since Plato and Aristoteles, everyone who has ever written a PhD in philosophy, in social sciences, has plagiarised.” Apart from the bemusement that Mr Rus’s statement may cause, it is also an indication that despite energetic (foes say clumsy) attempts to silence the plagiarism scandal, the 39-year-old Prime Minister may be heading for the same political graveyard that contains the corpses of the German defence minister Theodor zu Guttenberg and the president of neighbouring Hungary, Pál Schmitt.

In an interview (link in Spanish) with El Pais last week, Mr Ponta promised to resign if proven that his PhD about the International Criminal Court was an act of plagiarism. He made those statements before the ethics committee in charge gave its ruling, with its chairman saying it was plagiarised “copy-paste style”, 85 pages out of a total of 307, from the work of another Romanian scholar. The relevant text excerpts can be found here.

In an twist of irony, the professor who oversaw Mr Ponta’s work was no other than his political mentor, Romania’s former Prime Minister Adrian Nastase, the first high level official to be put behind bars for corruption. Barely was the verdict out than the Ponta government dissolved the entire committee, alleging it was full of acolytes of Traian Basescu, the country’s president and the PM’s political rival. A few days earlier, the government also took over the publication of the official gazette, until then under the authority of the parliament. The move seems also politically motivated: the journal so far has failed to publish a verdict of the Constitutional Court which Mr Ponta chose to ignore last week, the first public official since 1989 to do so.

The court had ruled in favour of the president in a long-lasting squabble over whom should represent the country at EU summits. Mr Ponta went to Brussels anyway, claiming again that the ruling was politically motivated by “a bunch of judges appointed by Basescu.” The president, a shrewd former sea captain, surprised everyone by staying home. And he took his time in giving Mr Ponta an official mandate to represent the country. “I got a phone call from the Prime Minister around noon saying he wants a mandate,” Mr Basescu told journalists last week in Bucharest. It took another few hours for the fax to arrive – the EU summit had already begun.

The episode, along with the politicisation of state institutions ranging from the public television to Romania’s cultural institutes abroad – has sparked the outrage of the country’s cultural elite. Among them is Herta Muller, a German-speaking writer of Romanian origin who in 2009 won the Nobel prize for literature for her works exposing the terror under the infamous Securitate, the secret police under the Communist regime. Gabriel Liiceanu, a prominent philosopher, who wrote about the “combination of circus and nightmare” that has grabbed the public opinion in the past two months since the Ponta government came to power.

The Social-Liberal government has been in power since May. It gained a a majority thanks to mass desertions from the PDL party that had ruled the country since parliamentary elections in 2008. New elections are due this fall and polls so far (and local election results last month) indicate a clear win for the ruling coalition. Mr Ponta would be sorry to miss that.

http://www.economist.com/blogs/easternapproaches/2012/07/romanian-politics

Paul Krugman Blog: Romania Unravels the Rule of Law

The New York Times,
Paul Krugman Blog
Guest Post: Romania Unravels the Rule of Law

A political crisis has gripped Romania as its left-leaning prime minister, Victor Ponta, slashes and burns his way through constitutional institutions in an effort to eliminate his political competition. In the last few days, Ponta and his center-left Social Liberal Union (USL) party have sacked the speakers of both chambers of parliament, fired the ombudsman, threatened the constitutional court judges with impeachment and prohibited constitutional court from reviewing acts of parliament – all with the aim of making it easier for Ponta to remove President Traian Basescu from office. They hope to accomplish that by week’s end.

In just a few months in office, Ponta’s government has caused a great deal of political damage. Setting its sights on the next election, Ponta’s government passed an election law (later rejected by the constitutional court) that would make it much easier for the government to stay in power. The government has already neutralized the legal effects of decisions of their key opponents – the constitutional court and the president – by taking control over the publication of the official gazette that determines when laws and decisions come into force. If the government fails to publish the decisions of the constitutional court and the decrees of the president, they are simply not law. To top it all off, Ponta launched a culture war.

http://krugman.blogs.nytimes.com/2012/07/05/guest-post-romania-unravels-the-rule-of-law/

Capitalizarea bursieră

Ce este capitalizarea bursieră?

Capitalizarea bursieră = Evaluarea unei intreprinderi rezultată din înmulţirea cursului acţiunilor sale într-o zi de referinţă cu numărul titlurilor de acelaşi fel emise în cazul când ne referim la o societate sau valoarea de piaţă a tuturor companiilor tranzactionate la bursă în cazul când ne referim la nivel de piaţă, care se calculează ca suma capitalizarilor bursiere a tuturor actiunilor inregistrate la bursa sau a celor de la un anumit nivel al bursei, de obicei, nivelul listing .

Termenul echivalent englez este de – market capitalization, cel rusesc – Рыночная капитализация.

Acesta este unul din cei mai importanti indicatori macroeconomici fiind primul indicator la care orice investitor va atrage atentia.

Deci sa atragem un pic atentia  la capitalizarile bursiere din regiune.

România

Daca deschizi siteul Bursei de Valori Bucuresti – www.bvb.ro – primul indicator ce-l vezi – capitalizarea bursiera , care la 13.05.2010 este   de 97.381.321.885,24 RON, adică 29.323.774.243,50 USD.

R. Moldova – Bursa de Valori a Moldovei – www.moldse.md

Din pacate pe siteul bursei astfel de indicatori importanti nu pot fi gasiti. Unica informatie despre capitalizarea bursiera de la BVM o putem gasi pe site-ul agentiei de rating Estimator-VM – www.evm.md care isi calculeaza singura capitalizarea bursiera.

Astfel conform metodologiei Agentiei, capitalizarea bursiera a unei societati este calculata ca produsul dintre ultimul pret inregistrat in cadrul tranzactiilor de vinzare-cumparare interactive la BVM indiferent in ce an si numarul total de valori mobiliare emise de clasa respectiva si inregistrate la BVM.

Acest specific de calcul a rezultat din faptul, ca piata bursiera din Moldova este una intermitenta si nu continua, tranzactiile cu oricare din actiuni inregistrate la BVM au loc foarte rar (uneori odata in an sau in citiva ani consecutivi). Reiesind din acest specific, metodologia aplicata de Agentia de rating si estimare Estimator-VM prevede calculul capitalizarii bursiere ca suma a capitalizarilor bursiere a tuturor actiunilor tranzactionate vreodata in regim interactiv la bursa. Ceea ce inseamna de fapt ca piata bursiera din Moldova e subdezvoltata, e undeva in epoca de piatra in domeniul pietii de capital.

Astfel bursa, care este barometrul economiei nationale, ne spune de fapt ca in  R. Moldova  situatia este stabila, tot in criza se afla de 20 de ani. Pe site-ul bursei nu prea observi deasemenea grafice sau niste indici bursieri, de fapt de ce sa le mai afiseze degeaba daca ar fi toate o continue linie dreapta.

Deci cum afli totusi valoarea de piata a unei actiuni din cele 800 cate sunt inregistrate la bursa? daca actiunile se tranzactioneaza rar , chiar si odata la deceniu ?

Conform Legii privind piata valorilor mobiliare – valoarea de piata a valorilor mobiliare este –>preţul mediu ponderat înregistrat în cadrul tranzacţiilor efectuate în regim de licitaţii pe piaţa bursieră în ultimele 6 luni, => conluzia – acțiunea noastră nu are nici o valoare de piață, daca se tranzactioneaza mai rar decat intr-o jumatate de an!?

Revenind la capitalizarea bursiera , Estimator VM ne da niste cifre  pt 2009  capitalizare bursiera s-a aflat in jurul ciftri de 13-15 mlrd lei, adică aproximativ 1mlrd USD,

Astfel rezultă o diferenta de 30 de ori mai mica a capitalizarii bursiere din Moldova fata de cea din România.

!!!!  Welcome to Moldova.

La ce bancă să depunem banii în R.Moldova?!

O varianta de utilizare a banilor economisiti –  ii putem folosi in depunerea lor in depozite la termen în lei sau în valuta straina. Unde îi depunem ca să avem siguranţa că îi vom putea ridica de la bancă şi că nu vom ajunge ca şi persoanele care au depus banii la InvesPrivatBank?
Cum analizăm sistemul bancar şi băncile unde să depunem banii? Mergem la banca care ne oferă cea mai mare dobândă?!

Să începem pe rând.  Ce este un depozit bancar? –  Depozitul bancar reprezintă o sumă de bani depusă la bancă, pe o perioadă definită, pentru care banca plăteşte deponentului o dobîndă.

Totadata trebuie sa mentionăm ca în R.Moldova există – Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar care garantează, în condiţiile şi în limitele prevaăute de Legea nr.575-XV din 26.12.2003 privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, depozitele in moneda nationala si in valuta straina detinute de rezidenti şi nerezidenţi persoane fizice in bancile autorizate.

Plafonul de garantare a depozitelor (suma maxima platibila unui deponent) este 6000 lei moldovenesti ( mai putin de 6oo$), indiferent de numarul si marimea depozitelor sau valuta in care s-au constituit la banca.
Adresa paginii Web: http://www.fgdsb.md
– Analiza a fost facuta in perioada lunii ianuarie 2010. (more…)

Press release of the week

Press release of the week

International

ro – Marile riscuri pentru economie, in 2010 – Ziare.com – 05 Ian 2010

Riscul tarilor de a ajunge in imposibilitate de plata, alegerile de anul acesta, framantarile sociale dar si relatiile internationale tensionate apasa greu in 2010 asupra stabilitatii pietelor mondiale, iar deciziile politice vor avea si anul acesta un impact neasteptat de puternic asupra situatiei economice globale

– Romania

ro BNR reduce dobânda-cheie, în pofida riscurilor inflaţioniste în creştere

Saptamana Financiara – 5 Ianuarie 2010

Consiliul de Administraţie (CA) al BNR a decis, în prima şedinţă de politică monetară din 2010, să reducă dobânda cu 0,5 puncte procentuale, de la 8% la 7,5%, şi să menţină ratele pentru rezervele minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor, în lei, la 15% şi, în valută, la 25%.

– Belarus

ru – Лукашенко подписал законы о таможенном союзе с Россией
BBC Russian – 5  января 2010

Президент Белоруссии Александр Лукашенко подписал ряд законов о таможенном союзе с Россией и Казахстаном на фоне спора с Москвой из-за пошлин на нефть.

– Ucraina

ru Выборы на Украине, Эхо Москвы , 05.01.2010

На Украине близится день голосования на выборах президента страны. Главный итог – сюрприза не произошло. Во втором туре почти наверняка схлестнутся основные тяжеловесы Виктор Янукович и Юлия Тимошенко. В украинском обществе был явный запрос на появление третьей силы, альтернативы регионалам и оранжевым, появление своего рода украинского Обамы. Претендентов на эту нишу было хоть отбавляй, но на практике потеснить основных кандидатов так никому и не удалось.

ro Viktor Ianukovici are cele mai mari sanse de a castiga alegerile prezidentiale Ziua, 5 ian 2010
Liderul Partidului Regiunilor din Ucraina, Viktor Ianukovici, este creditat cu cele mai mari sanse de a castiga alegerile prezidentiale, al caror prim tur va avea loc la 17 ianuarie, indica sondajele citate marti de site-ul ucrainean segodnia.ua., preluat de RIA Novosti si Agerpres.

– Moldova

ro Compania de telefonie mobilă Eventis a intrat în faliment
Unimedia.md
– 05 ian 2010
Compania de telefonie mobilă Eventis a intrat în faliment. Anunțul a fost făcut public de către ministrul economiei Valeriu Lazăr, care a menționat că aceasta este consecința unui management defectuos și lipsa unui studiu aprofundat al pieței în momentul lansării business-ului.

en Moldovan premier unveils 100-day report
moldpres.md – Jan. 5, 2010

In its first 100 days of activity, the new government managed to lay a basis allowing to overcome the economic downturn and ensure the development of democratic and economic reforms. Also, Moldova made significant progress in relations with development partners, neighbouring countries and EU countries.