Formarea pietei libere & criza financiară

Notițe de lectură  despre formarea pieței libere.
George Friedman  – “Următorul deceniu: de unde venim … și încotro ne îndreptăm” (2011) : Capitolul 3. Criza financiară și renașterea statului

Piaţa liberă modernă este o invenţie a statului, iar regulile sale nu sunt impuse natural, ci sunt rezultatul aranjamentelor politice. Motivul pentru care am ajuns la această concluzie este că fundamentul practic al economiei moderne este corporaţia, iar corporaţia este o născocire care a devenit posibilă datorită statului modern. Corporaţia este o invenţie extraordinară. Creează o entitate despre care legea spune că este răspunzătoare pentru datoriile unei afaceri. Persoanele care deţin afacerea, fie că sunt proprietari unici, fie că vorbim despre un număr mare de parteneri, nu sunt personal răspunzătoare de acele cheltuieli. Ele nu se expun pierderii unei sume mai mari decât investiţia iniţială. În acest fel, legea şi statul mută riscul de la îndatoraţi la creditori. Dacă afacerea eşuează, creditorii trag ponoasele. Nu exista aşa ceva înainte de naşterea „companiilor coloniale“ în secolul al XVII-lea. Înainte de acea vreme, dacă deţineai o afacere, erai răspunzător pentru fiecare parte a ei. Fără această inovaţie, nu ar fi existat piaţa de acţiuni aşa cum o cunoaştem noi astăzi şi nimeni nu ar fi investit în firme start-up şi în micii întreprinzători.

Pretutindeni în lume, criza din 2008 a redefinit graniţele dintre corporaţie şi stat, reducând autonomia pieţei şi puterea elitei financiare, ceea ce a avut un impact minimal asupra Chinei şi Rusiei, unde sistemul era deja puternic orientat spre stat. A avut un oarecare efect în Europa, unde puterea statală a fost întotdeauna mai puternică decât în SUA. A avut un efect substanţial în Statele Unite, unde piaţa şi elita financiară dominaseră încă din timpul lui Reagan. A aprins în acelaşi timp şi o dispută politică între stânga şi dreapta asupra justificării acestei modificări. În Statele Unite, în special, limitele sunt în continuă schimbare, iar disputa se poartă tot timpul în termeni morali. În ciuda fluctuaţiilor, întărirea statului va fi una dintre caracteristicile definitorii ale următorului deceniu, la nivel global.

Cel mai semnificativ efect al crizei din 2008 se va face simţit la nivel geopolitic şi politic, nu economic. Criza financiară din 2008 a demonstrat importanţa independenţei naţionale. O ţară care nu îşi controla propriul sistem financiar sau propria monedă era foarte vulnerabilă în faţa acţiunilor altor ţări. Această conştientizare a făcut ca anumite structuri precum Uniunea Europeană să nu mai fie la fel de bine privite ca înainte. În următorul deceniu, principalul curent nu va mai fi unul de limitare a suveranităţii economice, ci de creştere a naţionalismului economic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s