Pachetul de legi controversat, aprobat de Guvernul Republicii Moldova: sau cât ne costă guvernarea!?

Pachetul de legi controversat, aprobat de Guvernul Republicii Moldova, a fost promulgat de Președinte și a fost publicat în Monitorul Oficial din 4 octombrie 2016.

Acest pachet de legi a stârnit atenția multor întrucât una din legile adoptate de Guvern prin angajarea răspunderii politice față de Parlament, pune pe spinarea cetățenilor gaura financiară din sectorul bancar (Hotărârea Guvernului Nr. 1085. Chişinău, 26 septembrie 2016, cu privire la angajarea răspunderii asupra proiectului de lege privind emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat nr. 807 din 17 noiembrie 2014 şi nr.101 din 1 aprilie 2015, semnată de domnul Pavel Filip).

Economic vorbind ca să fie mai clar, conform art.2 alin.(4) al Legii, se trece la datoria de stat, adică la datoria comună a norodului basarabean pe un termen de pînă la 25 de ani, suma de pînă la 13,583,717,000 lei, cu rata efectivă a dobînzii de 5 la sută.

Atâta costă poporului incompetența organelor de stat care nu și-au făcut treaba, corupția impregnată până în nivelurile cele mai de sus ale clasei politice actuale, nesimțirea conducerii statului care în loc să aplice această factură hoților și băieților șmecheri implicați, singură soluție pe care au gasit-o viabilă (!) este să o pună pe umerii oamenilor care și așa de abia trăiesc de pe o zi pe alta.

Mai concret, ce ar însemna aceasta?! Dacă ar fi să raportăm la numărul populației (3.553.056) asta ne-ar duce la  3,823 lei/ cetățean, dacă raportăm la numărul persoanelor cu drept de vot (2.867.533) avem o sumă de 4,737 lei / persoană care are împliniți cei 18 ani. Suma crește considerabil dacă o raportezi mai departe la numărul populației active care de fapt va trebui să scoată banii din buzunar. La care se va adauga, desigur dobânda la soldul sumei. În acest mod generații întregi devin îndatorate din cauza celor aleși să conducă acest stat. Și aceasta când te gândești este rezultatul doar a unei decizii adoptate de aceștia!? Ce-ar fi să calculăm cât costă cetățenilor întreagă această guvernare cu toate deciziile, acțiunile și inacțiunile sale?!

Trebuie să conștientizăm faptul că țara are nevoie de persoane profesioniste, integre, competente, care știu ce fac și care adoptă decizii pentru a crea un cadru favorabil și oportunități cetățenilor săi, iar fiecare politician și birocrat incompentent și corupt ne costă, ne costă bani, timp, sărăcie, etc.

Cât ne costă Igor Dodon care cheltuie milioane pe campanii electorale, dar supraviețuiește din banii părinților? Cât ne costă Drăguțanu pentru supraveghere neadecvată a sectorului bancar, care primea salarii fabuloase și se plimba cu 2 mașini de serviciu? Sau mulți alții ca ei …

Întrebări retorice desigur deocamdată, dar până aflăm răspunul la ele să lecturăm conținutul complet al Legii, pe care îl găsiți mai jos:

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

One comment

  1. Tot la temă – Întrebări și răspunsuri din partea BNM cu privire la garanția Guvernului.
    http://bnm.md/ro/content/intrebari-si-raspunsuri-cu-referire-la-garantia-guvernului-republicii-moldova-si-convertirea

    Acestă incursiune ne explică necesitatea acoperirii acestei garanții cu active, pentru evitarea periclitării decapitalizării și credibilității băncii centrale. Dar ce zice banca centrală de decapitalizarea populației și pierderea credibilității în fața poporului?! Ce ar fi ca poporul să dea în judecată această autoritate pentru supraveghere inadecvată și să pună factura de plată pe seama celor care erau responsabili de supraveghera sistemului bancar. Ar mai fi Banca centrală atât de impertinentă să paseze consecințele eșecurile sale pe seama populației?!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s